Subscribe:

Blogroll

miercuri, 27 noiembrie 2013

Seminar teoretico-practic cu managerii şcolari

Marţi, 26 noiembrie, în incinta Instituţiei Publice Gimnaziul Trebujeni s-a desfăşurat seminarul managerilor şcolari cu genericul: "Orientarea managementului educaţional în direcţia eficientizării educaţiei". Obiectivele seminarului au fost realizate eficient prin desfăşurarea a patru ore publice, o secvenţă a şedinţei Consiliului de Administraţie şi un atelier didactic.
mai multe

Seminar instructiv - practic cu managerii de instituţii preuniversitare!

Evoluția în timp a oricărui domeniu de activitate a fost mai mult sau mai puţin spectaculoasă şi s-a  derulat într-un timp mai lung sau mai scurt de-a lungul istoriei. Ceea ce se întâmplă  însă în ultimii 10 ani, mai exact schimbările majore şi cu mare rapiditate care sînt o adevărată revoluție  tehnologică fără precedent în istorie – se datorează tehnologiilor informaţionale.
            Aceasta adevărată accelerare a cursului vieţii a devenit evidenta şi în  instituţiile şcolare din raionul Orhei, cu atât mai mult cu cît aici se află  materia de bază, motorul dezvoltării acestui domeniu – tinerii.
           Unul din obiectivele principale a DÎTS Orhei, în domeniul implemetării TIC în procesul educaţional este: Îmbunatatirea calitatii procesului de management al unităţilor de învăţământ preuniversitar prin dezvoltarea competenţelor în elaborarea documentelor de planificare manageriala. Pentru realizarea acestui obiectiv, anual, în cadrul raionului sînt planificate seminare cu managerii şcolari.
          Printre aceste seminare poate fi evidenţiat şi seminarul instructiv – practic care s-a desfăşurat, marţi, 18 noiembrie,  în incinta Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Orhei, cu genericul „ Utilizarea TIC în managementul educaţional”, la care au participat 15 manageri debutanţi din instituţiile preuniversitare din raion.
         În afară de abilităţile practice pe care le-au însuşit managerii şcolari şi informaţiile teoretice referitor  de elaborarea unui blog , a unei pagini web, a diferitor platforme educaţionale, a fost un schimb de experienţă între manageri şcolari.
         Merită a fi menţionată BD de care dispune Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Orhei, prezentată de directorul-adjunct, dna Chiperi Varvara, care este un exemplu pentru toţi managerii de instituţii preuniversitare din raion.
         O informaţie amplă a paginii Web şi a blogului instituţiei Bolohan, a fost prezentată de către dna Meleca Ana, directorul instituţiei date. Este un exemplu bun de urmat a dnei director, care sustine implementarea noilor tehnologii in scoli, care are o viziune clara asupra modului in care acest lucru se poate realiza cu succes.